„Ne construim prin relații: în ele ne rănim, prin ele ne vindecăm și în ele descoperim resursele noastre cele mai adânci.”

Ne naștem complet dependenți de ceilalți. De la început, viața noastră se scrie în relație: în privirile care ne caută, în brațele care ne țin, în răspunsurile care vin sau nu vin atunci când avem nevoie. Acolo învățăm ce înseamnă apropierea, siguranța, iubirea. Tot acolo învățăm și durerea.

Pe măsură ce creștem, relațiile rămân centrul vieții noastre. Le dorim, le căutăm, le idealizăm. Ne așteptăm ca cei dragi să știe ce avem nevoie fără să spunem. Ne simțim dezamăgiți: „De ce nu vede? I-am spus deja…”

Ne temem să pierdem și totuși ne retragem. Ne dorim apropiere și totuși ne sperie când e prea aproape. Relațiile sunt locul în care cele mai profunde dorințe și cele mai mari frici se întâlnesc.

Și tot în relații ne și rănim. Prin absență, respingere, neînțelegeri sau prin simplul fapt că celălalt nu este așa cum ne imaginam. Fiecare rană lasă o urmă, dar creează și o posibilitate: aceea de a ne regăsi pe noi înșine dincolo de celălalt.

Vindecarea începe atunci când începem să ne recuperăm bucățile din noi lăsate în ceilalți – așteptările, nevoile, proiecțiile – și învățăm să fim întregi chiar și atunci când celălalt nu e acolo. Relația terapeutică oferă un spațiu sigur în care aceste lucruri pot fi văzute, simțite și înțelese. În acest cadru, devine posibil să descoperim un nou mod de a fi cu noi înșine – și, de aici, relațiile noastre pot începe să se transforme.